Strabatand Pamantul

Unii oameni au capacitatea de a ne inspira si emotiona profund prin faptele lor, care rezoneaza puternic cu ceva din noi. John Francis a avut acest efect asupra mea si vreau sa transmit mai departe mesajul lui, in speranta ca va va motiva prin exemplul sau.

Dar cine e acest John Francis? Pana azi dimineata cand l-am descoperit in cadrul conferintelor TED (cunosteti probabil situl, daca nu, vizitati-l, n-o sa va para rau) nu stiam nimic despre el insa dupa ce l-am ascultat am fost sigura ca nu il voi uita prea curand.

John Francis e ambasador al Natiunilor Unite in probleme de mediu insa pana sa ajunga in acest punct a avut un traseu fantastic: timp de 22 de ani a strabatut Statele Unite pe jos, refuzand orice mijloc de transport motorizat, iar 17 ani din acesti 22 a ales sa nu vorbeasca. Pare o nebunie, desigur:). Nebunia si mai mare e ca de-a lungul acestei perioade a terminat o facultate, un master si in cele din urma un doctorat, a tinut discursuri (fara sa vorbeasca), a desenat, a comunicat, a tinut insemnari intr-un jurnal si, nu in ultimul rand, a cantat la banjo!

De ce a facut asta? Ei bine, pentru mediu!

La varsta de 27 de ani a fost martorul unui dezastru ecologic in golful San Francisco (doua petroliere s-au ciocnit, deversand zeci de mii de litri de petrol, distrugand fauna si flora din zona) si, desi a facut parte dintre voluntarii ce au curatat zona, a simtit nevoia sa se implice mai mult. A avut, cu alte cuvinte, o revelatie (une prise de conscience cum zic, atat de bine, francofonii) care i-a schimbat radical modul de a trai, de a se raporta la natura si la ceilalti oameni. Pentru ca despre asta e vorba, despre relationarea cu ceilalti care implica automat relationarea cu *mediul*. Contrar unei idei foarte raspandite, ecologia nu e ceva abstract, ce se ocupa cu studiul *mediului*, mediu care, la randul lui exista undeva *acolo* si care n-are nici o legatura directa cu noi personal.
Nu, surpriza emisiunii e ca mediul suntem noi! Planeta Terra este un sistem in cadrul caruia orice schimbare atrage dupa sine alte schimbari., toate elementele componente existand intr-o mare si minunata interdependenta Nu putem vorbi despre o *natura* pe care tampitii de ecologisti se zbat s-o apere fara sa intelegem ca noi, ca specie umana, cu activitatile noastre, cu atitudinea noastra, cu viziunea  noastra, cu modul nostru de organizare sociala, politica si economica, cu interactiunile noastre, suntem parte integranta a ei.

Revenind la Francis, acesta a renuntat la masina personala si la orice mijloc de transport motorizat ca act de revolta, sperand ca poate vor exista oameni ce-i vor urma exemplul. N-au existat. (Nu uitati ca e vorba de anii 70 cand ecologia nu ajunsese inca in mainstream). Din contra, a fost considerat nebun, ridiculizat si agasat ceea ce l-a dus la cea de-a doua rezolutie radicala: sa nu mai vorbeasca, sa-si faca liniste in ganduri Initial pentru o zi, apoi pentru un an, apoi pentru 17 ani.. Renuntand la vorbit a inceput sa asculte si incepand sa asculte a inteles. A inteles ca oamenii sunt mediul, a inteles cat de importanta e comunicarea, cat de importante sunt relatiile umane pentru intelegerea mediului. Si a facut tot posibilul pentru a transmite acest mesaj.

In ceea ce ma priveste am rezonat foarte tare la exemplul acestui om, cu atat mai mult cu cat si eu am ajuns cam la aceleasi concluzii si am trecut prin practici asemanatoare. Nu am facut un juramant al tacerii, e adevarat, in schimb mereu am fost o "walker", uneori chiar in cantitati uriase - in urma cu 4 ani am facut un pelerinaj la Santiago de Compostella strabatand pe jos Franta si Spania (1600 km) in 65 de zile. Acest drum fost impartit in doua perioade: una de mare singuratate (eram doar cu prietenul meu, treceam prin sate pustii, intalnind si interactionand cu foarte putini oameni), in care fiecare din noi a avut prilejul sa-si faca ordine si liniste in ganduri si una de relationare intensa in care ne-am imprietenit cu multi oameni, petrecand momente foarte emotionante cu ei. Am avut de invatat din ambele perioade si am inteles cat de importante sunt relatiile umane (pe parcurs am ajuns sa ne simtim o mare familie de migratori ce in fiecare dimineata isi luau rucsacul in spate si-si continuau calatoria spre apus), cat de importanta e comunicarea cu sine insusi, cat de important e contactul direct cu natura, cat de important e fiecare mic pas tocmai pentru ca ne apropie de destinatie...am invatat multe, dar vreau sa ma opresc acum din enumerat, poate voi mai reveni intr-o zi asupra acestui subiect, care e prea amplu ca sa-l mai dezvolt aici. Cert este ca ultima zi de mers a fost, in acelasi timp, cea mai fericita si cea mai trista din tot pelerinajul. Ma bucuram ca am ajuns la tinta insa nu vroiam sa se termine, as fi vrut sa continuu sa merg la nesfarsit:)

(Si) din aceasta cauza sunt atat de empatica cu John Francis. Si lui i-a fost greu sa renunte la mers si sa apeleze si la alte mijloace de transport insa la un moment al vietii lui acest lucru a fost necesar asa ca l-a facut. La fel a fost si-n cazul meu. Fiti atenti la sfarsit, are un mesaj foarte frumos, plin de inspiratie.



John Francis walks the Earth

Alte info:

• Planet Walker - situl lui personal
  
• His own silent spring - articol fain despre el. Titlul face referire la cartea Silent Spring a lui Rachel Carson, (aparuta prin anii 60), printre primele carti ce atrageau atentia asupra efectelor nefaste ale activitatilor umane asupra mediului.
  
• TED - Technology, Entertainement, Design - puteti viziona gratuit conferinte din diverse domenii, o sursa excelenta de inspiratie si thought-provoking stuff